Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Sisi imparateasa Austriei si palatul Achilleion Corfu

Sisi

“Cât de bucuroasă aș fi să fărâm orice piedică,

Să rup orice lanț.

Ah! de aș pluti liber împreună cu tine acolo sus,

Pe firmamentul întotdeauna albastru,

Cum aș lăuda cu bucurie 

Zeul numit libertate.”

În acest fel își exprima împărăteasa Elisabeta a Austriei dorința de libertate, atunci când aceasta i-a fost îngrădită.

O întreagă viață a fost prizoniera neînțeleasă a unei existențe care o copleșea și pe care a fost nevoită să o trăiască fără să o reprezinte în vreun fel.

O împărăteasă melancolică, cum o numesc unii, sau nostalgică, o împărăteasă rebelă, dornică să încalce rigorile și canoanele vremurilor, o femeie inteligentă admirată de unii pentru creativitatea ei, iubirea pentru animale și spiritul liber, criticată de alții pentru fobiile, depresiile și dorința ei de a a-și menține intactă tinerețea cu orice preț.

A trăit, fără să trăiască cu adevărat, și-a trăit drama cu demnitate și a murit asasinată fiind de către un anarhist ce i-a străpuns inima cu o armă, inimă ce oricum îi era moartă demult.

Iubitoare de artă, de poezie, de lungi călătorii, iertătoare și caldă, dornică de aventură, o extrem de bună călăreață și o bună cunoscătoare a politicii vremii, Sisi nu și-a găsit locul niciodată la curte.

A fost iubită, fără să fie iubită, a fost folosită și niciodată înțeleasă. S-a simțit covârșitor de singură pe tot parcursul vieții ei și și-a căutat mai mereu surogate pentru fericirea ce îi fusese refuzată întotdeauna.

Nu i-a lipsit niciodată nimic, dar n-a avut niciodată nimic din ceea ce avea nevoie.

Pentru ea dragostea nu era îndeajuns, atâta vreme cât așa cum spune Jean des Cars în cartea sa “Sisi împărăteasa Austriei”, pentru a putea să o iubească cineva trebuia să o cunoască, dar pentru a putea să o cunoască trebuia ca mai întâi să o iubească.

Câti au cunoscut-o cu adevărat?

Poate că nimeni, poate că nimeni nu și-a dat cu adevărat osteneala.

Câti au iubit-o?

Poate că mulți, dar pesemne că nimeni nu a iubit-o cu adevărat în singurul fel ce ar fi putut-o salva de singurătatea ce prolifera la nesfârșit- cu inima mai mult decât cu mintea.

Și-a iubit copiii, dar nu i-a putut crește dăruindu-le din preaplinul dragostei ei de mamă.

I-a fost refuzat tot ce o reprezenta cu adevărat dăruindu-i-se în schimb lucruri fără însemnătate pentru ea.

Și-a găsit alinare în scris, scriind în diverse etape de viață, fie poezie, fie lungi scrisori către persoane pe care nu avea să le cunoască niciodată.

S-a îndrăgostit de Grecia și de insula Corfu într-atât de mult încât a fost preocupată de cultura și mitologia greacă, dorind să învețe cât mai mult despre acestea.

De altfel întreaga ei viață Sisi a fost preocupată să învețe, să se perfecționeze, să știe.

După moartea fiului ei, Rudolf, în așa zisa sinucidere de la Mayerling și-a petrecut mare parte din timp la palatul construit pentru ea în Gastouri Corfu, palatul Achilleion care are ca temă centrală moartea lui Ahile.

Acolo am “reîntâlnit-o” pe Sisi și am pășit pe urmele pașilor ei, pe coridoarele palatului și în grădinile de o frumusețe covârșitoare.

Acolo i-am simțit prezența peste timp, prezență ce parcă însuflețește locul chiar și acum la mult timp de la plecarea ei.

Acolo m-am regăsit, regăsind-o pe ea, femeia pe care pentru ca s-o iubești trebuie să o cunoști mai întâi, dar pe care pentru a o cunoaște trebuie să o iubești.

Locul este mai presus de orice descriere, oricât de poetică ar fi ea, pentru că dincolo de istorii își păstrează autenticitatea și desăvârșirea peste timp.

Așezat pe coama de deal palatul ” privește”  către localitatea Kerkyra (Corfu)  și către marea Ionică ca și când Sisi ar fi vrut să nu se despartă întru totul de oameni, dar în același timp să poată scruta orizonturi de speranță în albastru nesfârșit de mare.

Poate că vorbele Veronicăi Micle așezate tăcut pe mormântului ei, ce spun ” Și pulberea țărâna din tine se alege…”  sunt adevărate, dar cu toate acestea există persoane ce trăiesc veșnic și nu în sens biblic. Sisi este o astfel de persoană.

Știu că, dincolo de iubirea pământeană, există o altfel de iubire care vine din înțelegerea ființei dincolo de pământean, dincolo de banalul cotidian, dincolo de azi și mâine.

Iubirea nu poate salva… la fel cum iubirea nu întotdeauna poate înțelege.

Poate că Sisi este cel mai autentic exemplu al acestui fapt.

Însă pe Sisi mie îmi este imposibil să nu o iubesc, dincolo de cuvinte, dincolo de explicații, dincolo de istorii.

Și eu o iubesc cunoscând-o în același timp chiar dacă o cunosc fără să o cunosc în fapt.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share