Stadiile durerii universale
February 20, 2023
Astăzi mă gândeam la stadiile durerii, la faptul că ancorați în tumultul existențial nu reușim să le parcurgem pentru a putea sa ne găsim pacea.
Și atunci pozăm în oameni fericiți sau ne afundăm în nefericire fără să stim de ce ni se întâmplă asta.
În acest moment cred că trebuie să ne permitem să trecem prin cele 5 stadii ale durerii pentru a ne vindeca, pentru a crește, pentru a deveni noi înșine.
Și când vorbesc despre stadiile durerii nu mă refer numai la durerea pierderii unei ființe.
Mă refer la durerea pierderii unei relații imaginare, pe care nu ai avut-o niciodată în felul imaginat de tine.
Am senzația că adesea trăim vieti închipuite, ne construim pseudo realități care să se potrivească năzuințelor noastre si, când acestea nu se potrivesc cu ce este de fapt, suferim.
Să revin la cele 5 stadii ale durerii pierderii.
Negare
Furie
Negociere
Depresie
Acceptare.
Voi vorbi despre aceasta durere pentru ca am trecut prin ea, prin aceste stadii și ajungând la acceptare stiu că acesta este momentul în care cu adevărat te poti bucura de orice relație din viata ta, în felul în care este ea, fără să ai așteptari ce nu au cum să iți fie vreodată împlinite.
Negare
Cuprins de frustrare, când intelegi că visezi la ceva inexistent, negi realitatea. Îți spui că persoana către care privești este așa cum îți imaginezi tu că este, oglinda ta, că ți se pare că se întâmplă ce se întâmplă, că nu e posibil, că până la urmă lucrurile se vor rezolva. Prin oricâte drame treci, tu continui să le negi, impunându-ți încă să trăiești în vis și nu în realitate.
Furie
La un moment dat, ai senzația că te trezești, ca dintr-un vis frumos, într-o zi furtunoasă. Și te revolți. Îți dai seama că așteptările nu au cum să îți fie vreodată împlinire, că cel din fața ta, pare a se fi născut pentru a-ți curăța Karma, prin prea multă durere, dar tu te simți nevinovat și furia crește în tine nestăvilită. Ai răbufniri pe care nu le poți controla, duci prea multe războaie interne ce se răsfrâng în exterior producând prea multe victime. Și dorind pace treci în stadiul următor.
Negociere
Negociezi cu destinul, cu persoana, cu zilele ce trec neliniștite, cu nopțile nedormite, negociezi ca sa mai poți respira cumva, ca să nu te destrami, ca să nu cazi în hăul propriei neputințe. Nu mai ai putere să te revolți, negarea nu își mai are sens în fața evidenței, furia te-a lasat lipsit de putere. Însă negocierea eșuează lamentabil, pentru că sunteți 2 părți cu viziuni diferite asupra unui întreg din care nici unul dintre voi nu înțelege că face parte.
Depresie
Cazi apoi, cazi în tenebrele suferinței, înțelegi că nu are rost să te îngrijorezi pentru lucruri pe care nu le poți controla, plângi mult, inima îți bate cum vrea ea, nu dormi nu doar din cauza îngrijorărilor, ci și din cauza faptului că somnul nu îți mai dă târcoale. În nopți lungi de insomnie nu îți mai înțelegi rostul pe lume, te întrebi ce cauți aici, dacă nu cumva ai greșit totul în scurta ta trecere.
Acceptare
La un moment dat obosești, cazi frântă în somnul cel mai profund care te trezește de fapt. Pentru că realizezi că ai dormit ani de zile și că de abia acum este începutul vieții tale care se desfășoară înaintea ta. Respiri adânc, respiri viață, o lași să curgă prin tine, precum un izvor al tămăduirii. Realizezi că nu ești responsabil de alegerile altora, că nu ești vinovat cu nimic, că singura fericire palpabilă, adevărată zace în tine și că stă în puterea ta să o lași să îți lumineze calea. Cei din jur, apariții efemere pe drumul tău, sunt pentru tine binecuvântări sau lecții, dar nu ceva de care să te agăți. Le dai drumul și îi privești cu ochii minții cum se îndepărtează de esența ta, apropiindu-se pentru întâia dată cu adevărat, de fapt, de ea.
De abia ajuns la acest stadiu al durerii, durerea se dizolvă precum o pastilă efervescentă într-un pahar cu apă. O simți cum se pierde în vârtejul de incertitudini și realizezi că incertitudinea ți-e profesiune de credință, nicidecum certitudinea. Pentru că nu există certitudini, nu-i așa?
Îmi persistă în minte lecțiile învățate de la Menis Yousry, ale cărui interviuri nu le-am privit, ci le-am sorbit. Mă gândesc la comparația respirație-viață.
Inspirăm lăsând aerul să intre, oxigenându-ne celulele, dându-ne în același timp drept la viață, ne ținem respirația câteva secunde pentru a ne permite să fim, iar apoi expirăm și dăm drumul nu doar la dioxid de carbon, ci și la tot ce ne ține pe loc, la încrâncenări, haos și neliniști. Doar astfel, doar permițându-ne să fim, putem trăi cu adevărat. (*)
Depăsind durerea, trecând prin stadiile ei, putem îmbrățișa cu toată emoția recunoștința, pe care autorul o consideră ca fiind cea mai înaltă formă de inteligență. Doar astfel ne permitem, cum spune autorul, să primim ceea ce avem deja.
“Recunoștința îți permite să primești ceea ce ai deja.”
Menis Yousry- Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu
(*) cu referință la cartea d-lui Menis Yousry- Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu
Imaginea este preluată de pe Unsplash
