Vini asumate la fapte necomise
May 21, 2014
Greșim, în fiecare zi, mai mult sau mai puțin, uneori atât de insignifiant încât greșeala ne trece neobservată, alteori atât de mult încât rănim sau distrugem.
Niciodată nu m-am ascuns în spatele greșelilor comise încercând să le minimalizez importanța sau să nu le recunosc.
Îmi place să îmi recunosc greșeala, atunci când vorbesc cu mine însămi, cu persoana căreia i-am greșit sau într-un potențial dialog cu universul meu interior sau exterior.
Cred însă că oamenilor nu le place să își admită greșelile, cred că, uneori, se consideră atotștiutori, cred că, alteori, îi consideră doar pe ceilalți vinovați.
Și își revendică nu doar dreptul de a acuza, ci și dorința ca interlocutorul să își asume vini la fapte necomise.
Cred ca oamenilor nu le place să comunice pe marginea greșelilor săvârșite sau a răutăților voluntar rostite.
Iar atunci când comunicarea lipsește, relațiile se destramă iremediabil.
Nu mai există posibilitate de reconciliere pentru că dintr-o dată posibilul se transformă în imposibil ca atunci când murim, fiindcă ne este dat să ne moară toate sentimentele prealabil existente și încrederea nu numai în persoana incapabilă de a te privi în ochi și de a recunoaște sau măcar de a încerca să comunice, ci în însăși însemnătatea relației ce se transformă în zădărnicie.
Pentru că relațiile, cum ar fi ele clădite, trebui să plece de la rațional, de la capacitatea de a accepta și punctul de vedere al celuilalt, de a accepta că atunci când există divergențe de opinii, persoana din fața ta nu trebuie forțată a accepta realități ce niciodată nu au cum fi realitățile ei, chiar și atunci când poate tu i-ai interpretat cuvintele scoase din context întru satisfacerea propriului orgoliu.
Uneori, împăcarea vine mai mult din împăcarea cu sine a celor ce reușesc a-și asuma chiar și vini la fapte necomise, alteori împăcarea nu vine niciodată.
Dar în fiecare durere există o sămânță din adevărul pe care nu l-am putut sau nu am vrut a-l observa la timpul potrivit.
Din acea sămânța de adevăr se va înălța, frumos și demn, copacul uitării.
