Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Aici. Acum. Recunoștință

Despre aici și acum m-am hotărât să scriu când am primit vestea cea bună că am trecut încă un hop, după o lungă așteptare.


Mintea noastră călătorește mult în trecut și își imaginează viitorul. Trebuie să o facem să fie mai prezentă. Nu e ușor.

E ca atunci, în copilărie, când vrei să mergi și încet, încet o pornești spre brațele mamei tale. Nu, nu îmi amintesc cum am făcut eu primii pași. Mi-i amintesc însă pe cei ai fiicei mele. Nu era prea sigură pe picioarele ei, dar a venit spre mine din celălalt capăt al camerei, aterizându-mi fericită în brațe. Ce moment! Niciodată nu îl voi uita.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Aici și acum. Am reușit cu multă muncă să-mi construiesc capacitatea de a sta în aici și acum. M-au ajutat mult meditațiile și yoga, oameni dragi pe care i-am urmărit pe internet și de la care am învățat. Mai am multe de învățat, dar cine zice că trebuie să fim experți de la început?

Prima floare, primul sărut, primii pași ai fiicei mele. Amintiri despre dragoste. Amintiri.

Un copil de 3 ani cu o jucărie uriașă și uimirea la vederea nisipului. Nu, nu a vrut să intre în apă niciodată în acel an. Melci, îi număra 1,2,3. Se așeza în nisip tot timpul și cu curaj voia să se dea pe toate mașinuțele din parcul de vacanță. În brațele noastre ateriza atunci când îi era teamă. Încă simt parfumul ei de copil din îmbrățișările de atunci.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Laganas, Grecia. Mami, unde mă duci mami? Și o mamă neștiutoare, poate un pic prea determinată, ce se străduie să învețe o fetiță de 6 ani să înoate. Câțiva ani mai târziu, în oglinda timpului, apare o mamă mândră de fata ce înoată ca un pește.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Prima vacanță la Paris. Muzeul Luvru și păsările. O fetiță încântată, nu de arhitectură, căci straniu ar fi fost, ci de păsările ce îi mănâncă din palmă.

Disneyland și hohote cristaline de râs. Ceșcuțe ce se rotesc, file de poveste, nave spațiale, bărci alunecând pe ape de vis.

Ani mai târziu, o fetiță cu codițe ce admiră muzeele Pariziene. Apoi pe cele din alte orașe mari ale lumii.

Alte parcuri, multe topogane, mult curaj, multă adrenalină.

Fulgi de zăpadă ce cad pe obraz și trupuri în piscine aburinde cu apă caldă.

Vidam Park și casa ororilor. Haide ai curaj coboară! Un tată salvator. Liniștește-te nu se întâmplă nimic, Haide, va fi bine!

Salszburg si parcul unde s-a filmat Sunetul Muzicii, nenumărate grădini zoologice, catedrale, munți și văi, orașe și natură deopotrivă.

Un copil vioi, matur în același timp, căruia mereu am vrut să îi ofer totul și un strop mai mult.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Inima începe să bată cu putere. Hei! Stai! Copila mea plecând în excursii. Veșnic teama de a nu se întâmpla ceva rău. Fericire ei, fericirea mea, lacrima sa, încercarea mea de a alina doruri, chiar necunoscând cauzele suferințelor. Uneori în tăceri se află toată nefericirea unei clipe.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Jucării, atât de multe jucării, de toate felurile. Le-am iubit în copilăria mea. Am vrut ca fiica mea să aibă toate jucăriile pe care și le dorește. Și le-a avut. Păpuși, mașinuțe, biciclete, triciclete, skate-board-uri.

O mamă, la fereastră, ce zâmbește. Tatăl își învață copila să se dea pe biciclă. În ani, au fost multe lecții – datul cu rolele, cu placa, chiar și cu schiurile ce zac nefolosite undeva.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

O plasă cu 3 pisoi. Unul pentru fiica mea. Fericirea sa. Ani ce au trecut, ea cu el ca 2 frați și bucuria unei fetițe ce crește cu un animal ce va să o învețe să fie un om mai bun.

Seri în parc. Noi doi părinți pe o uitată bancă. O fetiță jucându-se liberă, dar sub atentă supaveghere.

Drumuri cu bicicleta, ore petrecute împreună, 3 oameni, părinți și copil. Apoi alunecând cu rolele și mai târziu tată și fiică cu placa pe munții înzăpeziți. Am construit atât de multe frumoase amintiri.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Intrarea la liceu și imensă bucurie. Alte vacanțe, mai tumultoase în anii de adolescență, dar în același timp pline de fervoare.

Lacrima căzută pe obraz la vizitarea Auschwitz-Birkenau sau la muzeul Anei Frank.

O adolescentă care începe să înțeleagă tainele unei istorii atât de violente. O frumoasă, rebelă adolescentă și zâmbesc scriind pentru că cred că e atât de natural ca ei, adolescenții, să se simtă unici și neînțeleși.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Muzică. Îmi răsună în minte. Întâi muzica de la prima ei petrecere de zi de naștere. Culori pe obraji. Apoi alte petreceri, biciclete și galbenul unei rochițe. Cabane și atât de multă bucurie până și în momentul stricării mașinii ce îi ducea pe copii la aniversare. Festivalul Untold și doi părinți aflați în apropiere pentru a fi salvatori, sperând în același timp că nu vor avea nevoie să salveze nimic. Toate se rezolvă când oferi cu dragoste.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

O tânără bulversată cu un plic, o jucărie și o cheie. În fața blocului o mașină așteptând-o. Bucurie. Drumuri, multe drumuri făcute de ea ca șofer și inima noastră bătând puternic de teamă pericolului.

Intrarea la facultate. Zborul din cuib. Greu pentru noi, greu pentru ea. Un oraș nou, furtuna existențială și zbaterea noastră ca să facem ca totul să fie, dacă nu mai ușor, cel puțin mai confortabil pentru ea.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

În aici și acum îmi amintesc. Mă bucur că am reușit să dăruim. A dărui întotdeauna a însemnat pentru mine mult mai mult decât a primi.

În aici și acum sunt recunoscătoare pentru anii care au trecut, pentru copilul meu minunat, pentru că, deși am crezut că nu voi reuși să fiu o mamă bună, știu că am făcut tot ce e omenește posibil ca să mă depășesc pe mine însămi și să nu greșesc.

În aici și acum, la ceas de aproape maturitate a fiicei mele, știu că, deși uneori au fost obstacole, alteori inerent am greșit, în final am reușit să înclin balanța spre frumos.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent.

Sunt recunoscătoare pentru anii pe care i-am avut, pentru întregă viața mea de până acum. Nu aș schimba nimic din ce a fost pentru că știu că tot ce am făcut, am făcut dorind binele și pentru că, adesea greșind, am învățat atât de multe.

Sunt recunoscătoare pentru ieri. Sunt recunoscătoare pentru azi. Și pentru ce va să fie sunt recunoscătoare.

Respiră adânc. Alungă gândul care vine. Întoarce-te la prezent, în aici și acum.


Am scris aici și acum, fiindcă pentru o vreme am crezut că poate nu voi mai avea șansa de a oferi, fiindcă am fost bulversată în așteptarea ce părea că nu se mai sfârșește.

Am scris pentru că azi vestea a fost bună și pentru că, deși merită să ne amintim momente de fericire și nu trebuie să le ocolim pe cele de nefericire, cel mai important este să trăim în aici și acum. Cu adevărat să trăim. Clipa prezentă este singura pe care o avem. Tot restul stă înscris în memorii și în imaginație.


Respiră adânc. Simți? E vibrația clipei prezente. E unica realitate pe care o ai.

Namaste!

imagine Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal