Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Trebuie să vorbim despre Kevin

Trebuie să vorbim despre Kevin este cartea scrisă de Lionel Shriver, ecranizată ulterior, despre ce se întâmplă atunci când maternitatea devine un coșmar.

Am ajuns să văd filmul și ulterior am citit cartea. Ambele m-au impresionat profund și m-au pus mult pe gânduri.

Toate cărțile de specialitate ne spun că maternitatea este tot ce și-ar putea dori o femeie, că a avea copii este extraordinar, că viața se schimbă în bine și este pentru totdeauna plină de fericire.

Nimeni nu vorbește niciodată despre femeile ce au neșansa să nască copii ce ajung criminali, nimeni nu vorbește de partea întunecată a deciziei de a fi mamă. Sau dacă o fac, o fac pentru a acuza mama că nu a crescut bine copilul, indiferent dacă acesta este adevărul sau nu.


Eva își iubește nespus soțul și știe că el își dorește copii. Ea nu este tocmai pregătită pentru a deveni mamă, dar este timpul la vârsta ei târzie să o facă și pe asta. Și o face.

Sarcina nu îi este o bucurie, nașterea e grea, iar copilul, numit Kevin, plânge permanent în primele sale luni, plânge atât de tare încât devine epocală scena de film în care Eva merge cu copilul în cărucior lângă constructorii ce dislocă asfaltul cu picamerul doar pentru un strop de liniște, pseudo liniște de fapt, zgomot infernal ce să acopere un zgomot devenit insuportabil.

Kevin pare că o urăște pe Eva, încă de mic copil, în timp ce cu tatăl său se poartă altfel.  Se dovedește că fiind expert în manipulare, face asta conștient și permanent.

Faptele sale, de la refuzul de a se lăsa instruit la oliță, la distrugerea muncii mamei sale îi arată diabolicul chip. 

Singurul moment când se poartă frumos cu mama sa este când are un puseu de febră înaltă.  Acest fapt poate duce cititorul sau spectatorul cu gândul că al său creier poate funcționa și normal, dar numai în condiții anormale, în normale condiții totul funcționând deficitar.

Crescând Kevin se poartă din ce în ce mai haotic, chinuind-o pe Eva pâna la limita imposibilului. Apoi când surioara sa se naște, ura sa se răsfrânge și asupra sa, începând cu uciderea porcușorului său, cu turnarea acidului în ochiul ei și culminând cu anihilarea sa.

Nimeni nu o crede pe Eva, cand încearcă să expună problemele fiului său, soțul chiar îndemnând-o să consulte un psiholog. 

Kevin sfârșește prin a-și ucide tatăl și sora, precum și colegi de școală, simțindu-se fericit și mândru de fapta sa. O spune întrega sa atitudine.

Singura rămasă în viața, Eva, își trăiește restul zilelor ca pe o pedeapsă a destinului. Hulită de toți, căci toți o consideră vinovată pentru faptele fiul său, abuzată permanent fizic și verbal, ea refuză să își piardă urma, alegând să trăiască acolo unde fiul său distrusese vieți și chiar vizitându-l pe acesta permanent.


A fost o largă dezbatere cu privire la carte, iar lumea a fost împărțită în două tabere:

  • cei ce au crezut că factorul genetic e important;
  • cei ce au spus că Eva nu a știut să îl iubească pe Kevin suficient și din această cauză el a ajuns să aibă comportamentul deviant.

Eu, ca mamă, sunt de partea Evei și cred că nici o iubire din lume nu ar fi putut schimba deviantul comportament al lui Kevin.

Se spune că mamele iubesc altruist și până la un punct este adevărat. Însă atunci când copilul căruia mama încearcă a-i dărui totul, se poartă cu ea precum s-ar purta cu cel mai mare dușman al său, este greu de crezut că iubirea, imposibil a fi eradicată, mai poate lua forma sa benevolentă și pură. 

Căci oricâte cărți inspiraționale ai citi, ești om. Și fiecare om  își are propriile sale nevoi. Acum desigur, ca în orice relație și în relația mamă-copil este nevoie de compromis, astfel încât nevoile fiecăruia să fie în mare măsură împlinite. Când însă balanța nu mai este echilibrată, se poate ajunge la majore neîmpliniri  de ambele părți despre care nimeni, niciodată nu va citi în cărțile de parenting. 

Vă invit să vedeți filmul ce pe mine m-a marcat profund. Ai zice că este povestea unui criminal, dar în fapt este povestea unui suflet de mamă făcut zdrențe.

Mă bucur că cineva a luat hotărârea să spună o poveste despre care mulți se feresc a vorbi.

Și deși este o poveste dusă la extrem, în realitate, cred eu, multe mame se confruntă,  mai mult sau mai puțin, cu ce se confruntă Eva în film: cu invizibilitatea proprie, cu rănirea sentimentelor, cu acuze nedrepte, cu ură nejustificată din partea propriilor copii și exemplele pot continua. Este vorba despre mamele copiilor ce se declară abuzați, în timp ce ei sunt în fapt abuzatorii.

Să nu mă înțelegeți greșit. Sunt mult mai multe cazurile de abuz din partea părinților asupra copiilor. Nu vreau să le minimizez importanța. Însă vreau să atrag atenția că cel mai adesea abuzatorul strigă că e abuzat, la fel cum hoțul strigă hoțul.  Și mai vreau să le spun mamelor ce au oferit totul copiilor lor, făcând inerente greșeli, că e de datoria lor să se ierte pentru fiecare greșeală comisă.

Kevin are tot ce își poate dori. Însă nu prețuiește nimic, nu se bucură de nimic. Simte că i se cuvine totul și sfidează totul. Se simte îndreptățit să i se ofere fără a i se cere nimic la schimb. De ce face asta? O face pentru că vrea și pentru că poate. Ar fi putut fi ajutat de psiholog? Foarte puțin probabil, dar posibil. 

Am constatat adesea că tocmai acei copii ce au totul sunt cei ce nu prețuiesc nimic în a lor viață, cei ce uneori scuipă cu venin letal. Cei care se luptă cu reale greutăți ajung să aprecieze și cel mai mărunt lucru pozitiv îndreptat asupra lor.

Dar să nu generalizăm. Sunt copii și copii, tineri și tineri, oameni și oameni. 

Mulți au și părțile lor bune. Poate nu toți. Poate nu universalul Kevin. Sau poate chiar și Kevin sub supraveghere și medicație ar fi putut fi bine.

Am multe de spus despre film și despre carte. Tratând problema maternității devin controversate. Pentru că femeile se vor raporta diferit la ele.  

Autoarea este curajoasă precum a fost și Elena Ferrante în scrierile ei, în special în Fiica ascunsă, în a trata problema maternității. 

A fi mamă este cel mai frumos lucru de pe Pământ. Dar este și cea mai grea meserie din lume. Și nimeni, niciodată nu te pregătește pentru ea cu adevărat.

Ești permanent într-un roller coaster și nu știi exact când și dacă ai să zbori de pe șine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal