Păduri
May 25, 2021
“Păduri ce-ar fi putut să fie
Și niciodată nu vor fi.”
scria Blaga cândva.
Păduri…
Păduri
Am vorbit adesea de această scriere, am făcut-o metaforic, am făcut-o uneori în durere și dezamăgire.
Am făcut-o fără să știu însă, fără să înțeleg că, plantată fiind sămânța, copacilor le ia timp să se înalțe și să devină spectaculoși.
Mai întâi li se ițește căpșorul printre uscăturile din jur. Încerci să îi ajuți, dar, vai, mai mult îi încurci.
Apoi devin mai puternici, dar iedera îi cuprinde și pare că îi acaparează cu totul.
Îți spui că totul e pierdut, că șansa e risipită și copacii compromiși.
Poate, pentru unii copaci, este adevărat. Dar nu sunt ei cei ce reprezintă pădurea.
Copacii pădurii se înalță falnici, cu coame verzi și impresionante, cu rădăcini adânc înfipte în pământ și nimeni, niciodată, nu poate să îi smulgă din adâncul solului lor, oricât ar încerca. Și vor încerca. Mereu o vor face.
Chiar tăiați de-ar fi, din ignoranță și prostie, datorită puternicelor rădăcini, adevărații copaci ai pădurii se vor reinventa, își vor reface încet, încet ramurile și vor redeveni viguroși, tari, autentici.
Păduri cum nu știai că pot să fie
Ce sunt mai mult decât credeai a fi.
Copacul unic din pădure, oază de speranță pentru o nouă lume, în pacea naturii calm vorbește și prin vorbe înflorește.
