În decembrie 2010, între Crăciun și Anul Nou, mama murea, după o lungă suferință. Boala de care suferise: cancer cervical.

Am scris de atunci zeci de rânduri despre suferința și despre moartea ei.

O fac acum din nou, după ce am citit cartea Cancerul împăratul tuturor bolilor, scrisă de Siddhartha Mukherjee.

O fac altfel, pentru că, zic eu, de abia acum am înțeles mai multe despre această necruțătoare boală.

Mama

În martie 2007 mama suferă o cruntă hemoragie care o face ca aproape să nu se mai poată ridica din pat.

Palidă precum o foaie de hârtie și vânătă sub ochi așa o găsesc acasă, după ce cu o zi înainte, aparent totul părea a fi bine.

Îi spun tatei că trebuie să ajungem cu ea la doctor, negreșit, în cel mai scurt timp.

Între timp citesc pe net și realizez, chiar fără prea multă știință, că nu e joacă.

Mama era la peste 12 ani distanță de la instalarea menopauzei așa că nu se justifica o menstruație de nici un fel, ce să mai vorbim de o asemenea hemoragie. 

Diagnosticul, identificat de mine, fără a ști prea multe- cancer.

Îmi zic că poate greșesc și că dacă e să fie cancer măcar să fie uterin, căci acela avea ca simptome inițiale sângerarea, pe când cel de col uterin, avea acest simptom, doar când nu mai era in-situ, ci foarte avansat.

Ajungem la medic, cu toate protestele mamei, a doua zi. Medicul ne spune, nouă, nu și ei, (căci naiba știe de ce la noi e încetățenit să nu îi fie pacientului comunicat adevărul)- că este vorba de neoplasm de col uterin, că e grav și că nu îi poate da drumul din spital până ce nu îi face transfuzie de sânge. Mama avea hemoglobina 4.

Mamei nu îi spunem de diagnostic, dar îi spunem că trebuie să rămână în spital pentru transfuzie. Nu vrea. Dorește să ne întoarcem acasă și să revină. Procedăm cum dorește ea. Sânge nu există în spital și cu greu reușim să facem rost.

5 pungi de transfuzie i se fac mamei și își revine de parcă nu fusese niciodată bolnavă.

I se prelevează probă de biopsie și diagnosticul vine, crunt- carcinom squamos de col uterin, gradul 2.

Ajungem cu ea la Cluj, la oncologie, tot fără să știe de diagnostic, căci noi, molipsindu-ne de la medici, nu îi spuseserăm. Acolo, doctorii sunt mai direcți și mamei i se spune că este vorba de cancer col uterin stadiul IIIB neoperabil și intră pe schema de tratament.

Mai e de spus că, în urma șocului probabil sau poate nu, nu am idee, mama face și diabet. Cancer cu diabet, aveam mai târziu să aflu, este o combinație cu puțini sorți de izbândă.

Fără să intru în amănunte, căci m-aș destrăma, după 2 ședințe de chimioterapie cu cisplatin ( chimioterapie pe care nu a suportat-o și care a fost întreruptă), vreo 37 de radioterapie și brahiterapie, mama este trimisă acasă, în remisie.

Timp de 3 ani este bine. Oarecum bine, între timp suferind și o operație pe rinichi, unul dintre rinichi fiind afectat, hidronefroză fiind diagnosticul. Nici acum nu știu dacă rinichiul afectat era cu adevărat mai mic sau dacă fusese afectat din cauza bolii sau a radiațiilor. Nu am cunoașterea necesară și nimeni nu ne-a spus.

Apoi au mai fost controale la medici de inima, mama suferind permanent de  tahicardie, cu cauza neidentificată. Uneori făcea și febră, fără ca noi să înțelegem de ce.

Apoi mama începe să slăbească, din ce în ce mai tare. Analizele îi ies bine mereu, controalele periodice la Cluj, la fel nu indică recidivă. Nimeni nu se obosește să sape mai mult. Din păcate nici noi.

Dar mamei îi apare la gât un ganglion umflat. Și ajungem la Cluj. Trebuie operată pentru a se identifica problema. Din păcate cancerul recidivase în sistemul limfatic. De aici tahicardiile. Era cancer peste tot, de-a lungul venei cave și până sus la ganglioni.

I se face chimioterapie cu o combinație de 2 substanțe carboplatin și  paclitaxel.

Nici acum nu sunt sigură dacă mai trebuia făcută în acest fel sau trebuia trecut pe tratament paliativ, de susținere, de alinare a durerii până la moartea sa.

Chimioterapia din păcate o pune la pat pe mama și după 2 săptămâni face din nou hemoragie. Cruntă hemoragie. Ajungem cu salvarea la spital. Un spital gol și înfrigurat, ca ea și ca mine.

Dimineața se pun mecanisme în mișcare, datorită soțului meu și ajungem cu salvarea la Cluj unde ni se spune că nu mai există șansă de revenire, că ar fi bine să o lăsăm să moară prin exsanguinare.

Citisem cum să îngrijești paliativ, acasă, bolnava de cancer de col uterin. Când am citit, mi-am zis că nu e posibil așa ceva, că nu poate fi atât de îngrozitor, că poate se întâmplă, dar rar și nu nouă.

Realitatea însă a fost mult mai dură decât rândurile unei broșuri.

Mă mai fac bine? întreba mama.

Da! îi răspundeam eu, fără să clipesc, privind-o în ochi, știind sigur că mai are zile de trăit doar.

Câtă durere, câte minciuni, câtă suferință.

După un timp de îngrijire paliativă, acasă la sora sa, mama pierde lupta cu cancerul în 27 decembrie 2010.

M-am acuzat pe mine, pe tata, sistemul, suplimentele pe care i le dădusem, da, atât de ignorantă am fost atunci, încât am crezut că cu o ciupercă se modifică genele și cancerul dispare. Vini la fapte comise sau necomise, vini ce oricum nu aveau cum să o mai aducă înapoi pe mama.

Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului

La câțiva ani după moartea mamei, cumpăram cartea Cancerul Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului, scrisă de dr. Siddhartha Mukherjee fără a fi însă în stare să mă ating de ea.

Nici măcar nu am deschis-o. A stat cuminte în biblioteca mea, prăfuindu-se, ani la rând. Am mutat-o doar dintr-un raft în altul. Apoi, cu pandemia, am citit cartea despre gripă și mi-am reamintit de această carte, de data aceasta simțindu-mă pregătită să o citesc.

Cartea este, fără putință de tăgadă, extraordinară.

Descrie această maladie și lupta medicilor cu ea cu toate suișurile și coborâșurile ei.

De ce nu o istorie a cancerului, ci o biografie a sa, o spune autorul:

Scriind această carte mi-am imaginat proiectul ca pe o istorie a cancerului. Dar într-un mod uimitor, mi s-a părut că scriu nu despre ceva, ci despre cineva. În fiecare zi subiectul meu se transforma în altceva, care semăna cu imaginea unei persoane reflectată în oglindă, enigmatică și cam nebună. Aceasta nu este o istorie medicală a unei boli, ci ceva mult mai personal, mai visceral: este biografia ei.

Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului- SiddHartha Mukherjee

În lupta cu boala mamei am citit tot ce mi-a căzut în mână despre cancer, de la studii medicale, de pe site-uri renumite și până la atât de proliferata (precum celula canceroasă) pseudostiință, care ucide în fața neavenitului, tot ce cu greu știința a câștigat, în favoarea unori licori făcătoare de nimic pentru bolnav, dar aducătoare de venit în nesătulele mâini ale parveniților.

Citind acum această carte, pot spune că este cea mai revelatoare carte despre cancer, o carte ce răscolește, răspunde la întrebări, cutremură, incită, nu lasă loc de speculații, fiind în același timp profund umană.

Cancerul, după cum autorul spune, nu este o boală, ci mai multe boli, adunate împreună de o trăsătură fundamentală și anume creșterea și divizarea necontrolată a celulei.

Contrar a tot ceea ce se spune în zilele noastre despre cancer, că este o boală a civilizației, a vitezei, a stresului și câte și mai câte, unele vorbe ascunzând în ele, poate, fărâme de adevăr, cancerul a existat de când lumea, primele scrieri despre el fiind descoperite încă din anul 2625 înainte de Hristos când un medic pe numele lui Imhotep vorbea despre această boală ce cuprindea întreg organismul, ucigând. La leacuri împotriva lui scria NU EXISTĂ.

Inclusiv în descoperiri arheologice din vremuri străvechi s-au descoperit oase cuprinse de cancer ( osteosarcom).

Se mai iterează că da, cancer a existat, dar nu ca acum, că acum sunt mult mai multe cazuri, însă se pare că prin creșterea speranței de viață la oameni,  a venit ca revers îmbolnăvirea de cancer. Pe vremuri, oamenii mureau de pandemii, de bacterii și de boli la care nu se găsise leac și nu apucau a se mai îmbolnăvi de cancer. 

Primul care și-a lăsat cu adevărat amprenta pe descoperirile ce aveau a fi făcute de-a lungul secolelor de către medici, biologi și chimiști în lupta împotriva cancerului se pare că a fost Claudius Galen ce considera cancerul ca pe o bilă neagră ce se împrăștia prin organism și care nu avea leac. 

Acum se știe că nu este nicidecum bilă neagră cancerul, dar precum așa zisa bilă neagră ce nu există în fapt, dacă apucă să prolifereze, organismul gazdă este pe de-a întregul pierdut.

Cartea trasează povestea cancerului din trecut până în prezent cu accent pe descoperirile ce au fost făcute la diverse etape în timp, descoperiri ce au dus la modul în care astăzi este văzut și tratat cancerul, dar nescăpând din vedere reușitele efemere, eșecurile, suferința din lupta de peste 4000 de ani împotriva cancerului, luptă cu bătălii câștigate, fără însă a fi pe de-a întregul câștigat războiul. 

Se vorbește despre chirurgia radicală, făcută fără anestezie înaintea descoperirii acesteia, apoi despre cea parțială la care se adaugă substanțe chimice cababile să ucidă cancerul remanent în corp și imposibil de extras prin chirurgie, apoi despre descoperirea razelor X, capabile și ele să ucidă celulele canceroase.

Lupta împotriva cancerului a fost mereu și o luptă politică, o luptă cu morile de vânt, pentru că adesea să îi  îndupleci pe cei ce nu înțeleg nimic din strădania celor cu multă minte, să aloce fonduri pentru studii este aproape imposibil.

Au fost mișcări, a fost lupta împotriva leucemiei a cărei imagine a fost Jimmy, au fost procese pentru trialuri, pentru dreptul de a trăi al unor oameni. 

Acum se știu cei mai importanți carcinogeni, dar multe secole au trecut până a fi dovedit potențialul lor cancerigen.

Se știe sigur că:

• azbestul;
• funinginea;
• tutunul;
• radiațiile X.

duc la apariția cancerului.

Campaniile împotriva fumantului însă nu au avut mare succes, nici în istorie și nici acum, inițial pentru că industria de tutun susținea oamenii politici care nu voiau să își pună la bătaie scaunele, pentru a salva oameni care oricum pentru ei nu contau, iar acum, pentru că, deși se încearcă o conștientizare a oamenilor cu privire la fumat, campaniile, oricât de agresive ar fi nu mai sunt luate în seamă, cancerul de plâmân ucigând din acest motiv fumători și fumători pasivi. Cei din urmă sunt uciși de nepăsarea și de ignoranța celorlalți.

Se știe acum că anumite virusuri predispun la cancer sau produc cancer, virusuri cum ar fi virusul hepatitei B, Helicobacter Pylori sau HIV.

Mulți oameni supuși la trialuri, de-a lungul vieții, pentru a fi salvați de cancer, au supraviețuit, mulți au murit. La mulți nu li s-a acordat șansa de a participa la aceste teste experimentale, pe motiv că nu sunt suportate de sistem, ei ducând adesea lupte pentru salvarea propriilor vieți, de multe ori fără de succes.

S-au descoperit cancerele influențate de hormoni cum ar fi cel de prostată sau unele cancere de sân ce pot fi tratate prin inhibitori de testosteron sau de estrogen. 

S-a dat o bătălie mare pentru prevenție pentru a se reuși a ucide cancerul încă dinainte de apariția sa propriu-zisă. Unele screeninguri s-au dovedit eficiente, altele mai puțin.

Astăzi printre cancerele ce pot fi prevenite prin screening, încă dinainte de apariția efectivă a celulei canceroase se numără cancerul de col uterin, prin frotiul Papanicolau și cel de colon, prin colonoscopie. Cancerul de col uterin se poate preveni acum și prin vaccinul anti HPV -acest virus mai ales tulpinile sale oncogene HPV 16 si 18 ducând la apariția celor mai multe cancere de col uterin.

Mamografia este și ea un screening foarte bun pentru cancerul de sân însă în special la persoanele peste 55 de ani, înainte existând riscul de fals pozitiv sau negativ.

Îngrijirea paliativă, când lupta împotriva cancerului e pierdută, dar mai există o șansă ca oamenii să își poată păstra demnitatea, a fost promovată de către o asistentă în anul 1940, care descrie bolnavii de cancer ca închiși în camere fără ferestre. 

Primo Levi, chimistul ce a stat în lagăr de concentrare, spunea că lagărul anihilează viitorul și prezentul oamenilor. Autorul compară cancerul cu un lagăr de concentrare căci precum un lagăr și el ia oamenilor speranța la prezent sau viitor.

Pentru medici moartea este un insucces și de aceea pacientul aflat în fază terminală devine neinteresant. Dar, pe moarte sau nu, vorbim de oameni, cu sentimente, visuri și speranțe și nimeni nu merită să fie aruncat la coșul de gunoi, cu demnitatea feliată.

Se descoperă implicarea factorului genetic în anumite cancere cum ar fi cele din retinoblastom sau genele  BRCA1 BRCA2 ce duc la apariția cancerului de sân.

Se vorbește de chimioterapii agresive și de soluții găsite pentru a face pacientul să reziste la acestea cu scopul ca el să intre în remisie pe cât mai lung timp, cum ar fi transplantul autolog sau alogen de măduvă.

Autorul vorbește despre cum cancerul schimbă omul, atât omul medic cât și omul pacient. Nimeni atins de această boală nu mai rămâne la fel.

Cancerul este o hiperplazie celulară, o creștere anormală a celulei.

S-a susținut că inflamația poate duce la cancer și pe undeva este adevărat. Însă cancerul era cauzat și de o anomalie în cromozomi.

Cancerele, toate, sunt de fapt produse de o cauza unică, anomalii cromozomiale. Ele au o bază asemănătoare dar fiecare cancer e unic în felul lui.

Pentru o vreme s-a considerat că virusurile produc cancer, apoi s-a dovedit că nu este tocmai adevărat, că virusul este un factor cauzator, dar nu este el principalul vinovat în apariția marelui împărat.

De abia după ce a fost descoperită gena de către Mendel, lucrurile s-au mai sedimentat în mințile oamenilor de știință.

Organismele biologice transmit instrucțiuni de la o celulă la alta prin gene.

Genele sunt transportate de cromozomi și ele transportă doar informație. Dar de fapt ele funcționează și prin asigurarea modelului unei proteine. Geneza proteinelor are nevoie de un pas intermediar și anume acidul ribonucleic sau ARN.

Prin ARN gena se transformă în proteină. Proteina, produsul final al informației genetice realizează funcția codificată de genă.

Fluxul unidirecțional de informație de la ADN la ARN este în general valabilă organismelor vii.

Încet, încet s-a a ajuns la concluzia că e posibil ca mutațiile din gene să ducă la malignitate.

Anumite virusuri cum ar fi virusul sarcomului ROUS aveau capacitatea să transforme ARN-ul din nou în ADN

Asadar anumite retrovirusuri există sub formă de ARN în exteriorul celulei și când o infectează ele realizează o copie ADN a propriilor gene pe care o atașează genelor celulei. Aceasta face ca virusul și copiile ARN să se regenereze. Deplasarea ARN ADN ADN ARN e constantă și infinită.

Virusul aducea un mesaj la celulă, mesaj ce ar fi trebuit identificat. Încet încet s-a identificat că din virusul Rous o singură genă producea tumori. Această genă a fost numită src. Gena src forțează celula să treacă din stare de nediviziune în stare de diviziune specifică bolii canceroase.

Însă src exista peste tot. Doar src-ul viral conținea mutații ce îi afecta funcția. Src-ul viral era gena oncogenă un src celular cu funcție continuă. Prin urmare a fost dovedit faptul că virusul este un transportor accidental al unei gene ce își avea origine în celula canceroasă.

Ulterior s-a demonstrat că în celula canceroasă există o mutație genetică identificată ulterior ca oncogenă ce se poate identifica pe baza unei structuri cromozomiale aberante.

Oamenii de știință au căutat să transforme celule umane normale în canceroase pentru a le studia în scopul de a găsi tratamente țintite doar asupra genelor mutante.

În fapt cancerul este cauzat de modificări sau de mutații genetice.

Spune autorul:

Marșul cancerului era lung și lent si presupunea multe mutatii ale multor gene, toate in mod repetat. In termeni genetci, celulele noastre nu se afla pe marginea unui abis oncogen. Ele sunt atrase spre acesta treptat, cu pasi mici.

Cele 6 modificări în fiziologia celulei care împreună dictează evoluția spre malignitate au fost menționate într-o scriere a lui Winberg și Hanahan și sunt :

1. Autosuficiența semnalelor de diviziune;
2. Insensibilitatea la semnalele inhibitorilor de diviziune;
3. Evitarea mortii celulare programate;
4. Potential de diviziune nelimitat;
5. Angiogeneza susținută;
6. Invazia tisulara si metastazele.

Se încearcă țintirea doar a celulelor canceroase fără distrugerea celorlalte.

S-a incercat, de asemenea izolarea genelor canceroase direct in celula și tratarea lor cu anticorpi care să stopeze dezvoltarea celulelor canceroase.

Cartea vorbește și despre metode de inactivare a genelor oncogene și de tratamente descoperite cum ar fi Herceptin (cancer de sân Her-2) sau Gleevec (leucemii).

Până în 2003 se stia deja de anomaliile cancerigene sunt în cauzate de mutatiile genetice.

Genomul cancerului a fost extrem de mult studiat . În acesta mutațiile abundă.

Din păcate nu există tratament universal pentru cancer, autorul dând exemplu de o mostra de cancer mamar de la o pacienta, cancer ce suferise 127 mutatii.

El spune așa:

Principiul cancerului are o gramatica a lui, este metodic și- desi ezit sa scriu- frumos.

Îmi place enorm paralela pe care o face autorul cu povestea Alice în țara din oglindă în care Regina de Cupă îi spune lui Alice că lumea se schimbă continuu astfel încât ea trebuie să alerge mereu ca să rămână în picioare. La fel, spune autorul, și în cancer pentru a rămâne pe loc trebuie să alergăm continuu.

Totul se schimbă în cancer mereu, celulele suferă mutații și nu mai răspund la tratamente, există carcinogene din ce în ce mai multe și mai variate de la medicamente, la cosmetice, hormoni, plastic sau radiații.

Se caută ca în viitor să se identifice mutațiile apărute în cancer și să se treacă la terapii împotriva acestor gene.

Problema cea mai mare a cercetătorilor este că imortalitatea celulei canceroase este împrumutată din fiziologia celulei normale. Autorul descrie studiul său asupra unui celule de leucemie, celule vii încă, prelevate de la o pacientă, ce murise de 30 de ani.

Într-adevăr pe măsură ce numărul celor afectați de cancer crește în anumite populații de la 1 la 4 la 1 la 3 și la 1 la 2, cancerul va deveni într-adevăr o nouă și inevitabilă stare de normalitate. Întrebarea care se pune nu este dacă vom întâlni această boală nemuritoare în viața noastră, ci când.

Pentru că încă nu se cunoaște baza biologică a eterogenității cancerului, scopul medicinei acum este nu de a eradica moartea, ci de a prelungi viața, astfel încât oamenii să intre în remisii pe perioade dincolo de speranța lor de viață, nu de luni, ci de zeci de ani.

Autorul vorbește de conturarea ideii că imortalitatea celulei canceroase este împrumutată din fiziologia celulei normale. Și aici el descrie comportamentul celulelor stem:

Sângele în uman, în întregime, poate să fie produs de o singură celulă stem care are capacitate de regenerare perpetuă. Celulele stem sunt rezervorul de reînnoire a organismului…. În câteva săptămâni o singură celulă stem hematopoietică poate să producă întreaga cantitate de sânge necesară organismului uman și apoi, printr-un mecanism cu totul necunoscut, “să adoarmă” la loc.

Așadar, cercetătorii cred că e posibil ca un fenomen asemănător să se producă și în cancer. Autorul spune că e posibil ca boala canceroasă, distopic vorbind, să poată produce o ființă mult mai perfectă decât gazda sa, nemuritoare și cu un potențial de proliferare nelimitat.

Din păcate nu se întrevăd tratamente universale pentru cancer în apropiatul viitor.

Dar în ceea ce privește cancerul, unde nu se întrevede niciun fel de tratament definitiv, universal și simplu-și probabil nu va exista niciodată-trecutul intervine mereu în viitor.

Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului- SiddHartha Mukherjee

Cartea are o latură profund umană, inserând alături de poveștile adevărate despre descoperiri, oameni de știință și tratamente și experiențe personale ale autorului în relația sa cu pacienții.

Adesea am lăcrimat citindu-le, am simțit emoția transmisă de autor și am iubit fiecare rând scris de acesta.

Pacientul meu din acea dimineață de miercuri era o femeie în vârstă de 76 de ani, Beatrice Sorenson…. Era în mod natural o persoană extrem de mică, avea circa 40 de kilograme și 1 m 40 și ceva înălțime… Această formă minusculă era dublată de o personalitate și forță excepționale, ca și când masa corporală ar fi fost contrabalansată de puterea sufletului. Fusese în marină și luptase în două războaie. Deși mă aflam mult mai sus decât ea, căci stătea întinsă pe masa de consultație, m-am simțit umil și jenat fiindcă aveam senzația că spiritul ei se află deasupra mea.

Împăratul tuturor bolilor. O biografie a cancerului- SiddHartha Mukherjee

Mama- sfârșitul suferinței.

Eram în spital la Cluj, după ce mama suferise cea de-a a doua hemoragie. Ajunseserăm distruși și la capătul puterilor. Soțul meu purta încă pe brațe amprenta trupului măcinat de cancer al mamei mele, trup pe care îl cărase la și de la salvare.

Am fost întâmpinați de o asistentă care ne-a spus scurt, de față cu mama mea:

La ce ați mai adus-o?

Am luptat să o mai salvăm cumva. Medicul ce o tratase, ne-a spus rece:

Nu se poate.

Cel puțin el nu a făcut-o de față cu ea.

Citind cartea, mă gândeam la cuvintele scrise acolo, ale poetului Williams Carlos Williams:

Dacă unui om îi vine sfârșitul este fiindcă moartea a pus stăpânire pe mintea sa.

Asistenta picura ea însăși moarte în mintea mamei, în loc să șteargă, prin empatie, umbra ei.

Mama sângera crunt. Îi era rușine să o schimb de față cu alte femei. O duceam la baie. Ea nu se putea ridica. O ridicam și o puneam în scaunul cu rotile.

Uneori scaunele nu se deschideau. Erau aruncate pe holuri și nimeni, nimeni din personalul medical nu m-a ajutat vreodată să le desfac, oricât mă vedeau străduindu-mă. Doar ei, bolnavii de cancer îmi erau alături.

Retrăind în minte momente de atunci, în timp ce citeam cartea, despre modul de a comunica cu pacientul astfel încât să rămână optimist, dar fără a i se da speranțe deșarte, despre modul în care este controlată frica, despre aducerea discuției în punctul cheie după ce se leagă o relație cu pacientul, mi-am spus că la noi nu a fost și probabil nu va fi nicicând astfel. Sau poate este, poate se întâmplă, dar rar.

O văd în minte pe mama, la rând, la controalele periodice de după tratament. Cred că spitalele noastre ne anihilează inclusiv statutul de om. Suntem obiecte de studiu și atât. Uneori chiar mai puțin.

Cu multe relații, am reușit, pentru 2 zile cât aveam să mai stăm la spital să ocupăm o rezervă.

Eram cei ce ocupam locurile celor ce mai aveau o șansă. Eram niște paria. Nu venea nimeni să mai pună câtă o perfuzie, oricât aș fi plătit. Era beznă în sufletul mamei și al meu.

La plecare, am luptat cu bani și vorbe, pentru a mi se scrie o cerere așa cum o voiam eu, pentru salvarea trimisă din orașul mamei, ca să o aducem acasă. Erau termenii spitalului de unde venea salvarea, refuzați de aceeași asistentă ce ne scuipase în față cuvintele ucigătoare de speranță- la ce-ați mai adus-o.

Tratament paliativ? Nici vorbă. Omenie? Nici atât.

Poate cu un test Papanicolau făcut la timp, mama ar fi trăit și azi. Poate recoltate, undeva, celulele ei canceroase încă mai trăiesc.

Cartea- concluzii

Siddhartha Mukherjee este medic, transpantolog oncolog, dar dincolo de faptul că a scris cea mai completă carte despre cancer, pentru mine, cea fără studii în medicină, că operează și că studiază, este om.

Sau mai întâi de toate este om, cu sentimente, cu capacitate de empatie și cu lacrimi ce uneori îi umezesc ochii, atunci când simte suferința altcuiva.

Poate de aceea am trăit cartea sa mai degrabă decât am citit-o.

Nu știu dacă am înțeles toți termenii, nu știu cât de corect am scris despre carte. Însă am vrut să scriu despre ea cu orice preț. Am vrut pentru că am simțit că cu toată nepriceperea mea sunt datoare să o fac, pentru mama și pentru mine.

Cartea ar trebui citită de mulți.

Speranțe există, oameni sunt vindecați sau intră în remisii pe lung timp.

Însă cancerul nu este o joacă de copii. Celula canceroasă este nemuritoare și probabilitatea ca o celulă să devină canceroasă nu este mică.

Cancerul nu se poate trata cu ierburi sau cu rugăciuni. El trebuie abordat cu versatilitate pentru că vorbim de versatilitatea unei boli, care deși are nume comun, nu este nicidecum unică.

S-au făcut progrese în tratamentul cancerului și se vor mai face.

Pentru ca progresul să existe suntem datori cu cunoaștere. Altfel, toate cele câștigate se vor risipi în neant.

Pentru a prelungi viața unui bolnav de cancer avem nevoie de revoluționare tratamente. Și dacă pe toate acestea le asezonăm cu un strop de empatie, poate, cine știe, bolnavii supraviețuiesc, trăindu-și viețile normal, într-o altfel de normalitate.