Insula Corfu

A trecut ceva vreme de când ne-am întors din insula Corfu.

Am fost acolo ca să construim amintiri, așa spune soțul meu când vizităm locuri din lume: Mergem pentru a trăi clipa, dar și pentru a clădi amintiri de atunci de când ne trăiam clipele.

Și chiar dacă, poate e așa cum spunea Octavian Paler, că:

“Nu există fericire de care să-ți amintești fără tristețe.”

tristețea din amintirea clipelor fericite parcă are alt înțeles.

În insula Corfu am fost pentru a doua oară.

Întâia oară am fost în 2014, într-un grup mai mare și am stat mai puține zile.

A fost frumos, dar când mergi în grup, chiar dacă noi suntem mai rebeli, tot trebuie să te supui regulilor lui. Astfel că, uneori momentele liniștite au fost înlocuite de clipe amuzante, vesele și gălăgioase, iar înotul în mare de un fel de abureală de înot pe îngustele culoare de la Aqua Land-ul din Corfu.

Nu mă înțelegeți greșit, a fost frumos și atunci, am stat la hotelul Belvedere de lângă Benitses, hotel nu știu de ce închis anul acesta, am vizitat și atunci destul de mult, însă anul acesta a fost altfel. Pentru mine, timpul petrecut în insulă a rezonat mult cu felul meu de a fi. Mi-a oferit acea liniște de care aveam multă nevoie și amintirile construite, ale fericirii de atunci, îmi vor mângâia mintea, într-un fel anume.

Nu demult spuneam că m-aș muta pe țărm de mare.

Marea, sora mea imensă, parte din mine sau eu parte din ea, mă face să mă simt ca în nici un alt loc.

Știu că marea la țărm e diferită de furioasa mare atinsă de furtună în larg. Sigur în furtuni îi simți zbaterea și pe țărm, dar atenuată, neucigătoare.

Nu sunt naivă să îmi imaginez că marea, cu toată profunzimea ei, nu e capabilă de a face rău, mai ales dacă este stârnită de furtuni.

Și totuși, pe mare nu poți să nu o iubești. O iubești chiar și fără a căuta să o înțelegi.

Dar să revin la mutarea pe malul mării. Au trecut anii peste mine și dorința s-a atenuat. Sigur, pe țărm de mare sunt fericită, relaxată, mai autentică decât în alte locuri. Însă am realizat că fericirea vine din interior și că pot fi fericită oriunde pe pământ.

Așadar, la pas prin pădurea ce aproape cade peste orașul meu, în câmpia cu ambrozia cea hulită sau pe străduțe lăturalnice, ascultând șoapta vântului, mă pot simți la fel de împăcată ca atunci când valul îmi spune povestea lui.

O condiție pentru liniștea din mintea mea este lipsa aglomerației. Poate de aceea prefer concediile în lunile fără de mulți oameni.

Corfu în septembrie e un vis împlinit pentru cei ca mine.

Insula, care nu este prea mare, având 60 km în lungime și 171 km de coastă, are atât plaje nisipoase cât și pietroase. În sudul ei predomină plajele nisipoase, iar în nord și pe coasta dinspre continent, cele pietroase.

Plajele nisipoase sunt superbe, poate cele mai frumoase pe care le-am văzut. Pentru cei ca mine, care nu suportă șezlongurile, faptul că poți merge departe pe sălbatice plaje, unde poți sta direct pe nisipul încis de soare fără să te bată nimeni la cap sau să se uite strâmb la tine, ca la un sărăntoc ce nu își permite un șezlong, e o binecuvântare.

Plajele din Corfu sunt alese de naturiști tocmai de aceea, pentru că pot sta departe de ochii lumii, așa cum vor ei.

La fel ca în Zakynthos și în Corfu sunt plaje unde țestoasele Caretta Caretta depun ouă. Acele locuri de pe plajă sunt protejate pentru ca turistul cel distrugător să nu ucidă aceste creaturi lipsite de apărare.

Nu știu vara cum e, dar în septembrie e destul de liniște în stațiunile de pe insulă.

Desigur Kavos, unde am stat, recunoscută pentru viața de noapte, găzduia mulți englezi și petreceri pe măsura renumelui său. Din păcate, în acest an pandemic, petrecerile au durat mai puțin ca în alți ani, peste stațiune așternându-se liniștea pe undeva pe la ora unu noaptea.

Alte stațiuni cu număr mai mare de turiști mi s-au părut a fi Sidari, cu renumitul său Canal D’Amour, și Paleokastritsa.

Am înotat în Canal D’Amour atât acum 4 ani, cât și acum. E superbă apa, fundul apei e pietros-nisipos, apoi apa devine adâncă și parcă se zbate în jurul tău, cuprinzându-te ca într-o amorosă îmbrățișare.

Din păcate e prea multă gălăgie acolo, prea multă forfotă, ca într-o iubire foc de paie.

Mai sunt cei bravi ce sar de pe stânci, așa cum unii se aruncă în iubiri fără sens, aproape înecându-se.

În Sidari, am fost cu hidrobicicleta până la o mică insulă în zare, iar fiica mea a înotat până pe insulă, plimbându-se mai apoi pe ea.

În Paleokastritsa nu ne-am îmbăiat. Ne-am amintit de baia făcută atunci, demult, ne-am bucurat de frumosul peisaj și am luat cina la o tavernă cu oameni primitori.

Ne-am plimbat pe toată insula, admirând chiparoșii și hibiscușii, străduțele înguste și oamenii zâmbitori.

Am făcut baie în marea caldă și ne-am purtat pașii pe țărmurile nisipoase.

Sunt multe plaje și poate ar fi bine să le înșir, dar nu sunt tocmai un blogger ce scrie articole de turism și nu știu cât de bine mi le amintesc.

Am vizitat Arillas, Paleokstritsa, Issos, Agios Georgios, Sidari, Santa Barbara, Agios Stefanos, Agios Gordios, Glyfada, Marathias.

Cel mai mult mi-a plăcut plaja în care marea aproape atingea lacul cu flamingo, lacul Korission – Santa Barbara.

A mai fost un loc de care m-am îndrăgostit, o plajă ascunsă, unde ajungeai, urcând mai întâi cu mașina până ce drumul se termina (ca în coșmarurile mele cu drumuri care se termină) și de unde, la pas, printre tufișuri arțăgoase și înțepătoare și pietre coborai destul de abrupt, direct într-un peisaj de vis, cum altul nu am văzut. Tot așa cum, uneori, în viață, pentru o secundă de fericire, trebuie să treci prin multe.

Corfu City sau Kerkyra, orașul capitală de insulă este superb. Am vizitat cele 2 cetăți ale sale, The Old Fortress și The New Venetian Fortress, admirând peisajul de la înălțime și încercând să le înțelegem istoria.

Ne-am plimbat pe străduțele încărcate și ele de istorie și înțesate de lume din oraș.

Clădirile orașului Kerkyra seamănă cu vechile clădiri italiene, având influență romană, și fiind foarte diferite de clădirile în stil grecesc.

Pe un pervaz, nepăsătoare la forfotă, stăteau îmbrățișate 2 pisici.

Aș fi vrut, poate, să revăd Palatul Achilleion, din Gastouri, acolo unde se retrăgea Împărăteasa Sisi a Austriei. Dar nu am făcut-o. Am trecut prin fața lui pentru a-mi reaminti. Este superb muzeul și parcă acolo, la palat, încă prezența împărătesei se simte.

Diminețile ni le-am petrecut la o minunată terasă, Denis unde cele 2 doamne ce pregăteau bunătățile și cafeaua aburindă, ne-au făcut vacanța superbă, cu zâmbetul lor autentic și cu vorba lor caldă.

Serile am mâncat la taverne. Grecii au un fel anume de a încerca să îi facă pe turiști să se simtă bine, de la a dansa, la a le vorbi limba și până la a le oferi tratații din partea casei.

Memorabilă este seara petrecută la taverna Roussos unde, pentru că din greșeală am primit un meniu în italiană și am citit din el, proprietarul a crezut că suntem italieni și ne-a vorbit toată seara în italiană. Și acum zâmbesc, amintindu-mi.

Pisicile sunt multe în Corfu, adesea foarte prietenoase. Cei mai mulți greci le iubesc și le poartă de grijă. Admirabil.

Sunt multe de povestit și povestind parcă retrăiesc frumoasele momente de atunci.

Dacă m-aș reîntoarce în Corfu? Cred că da.

De altfel, pentru mine, nu există bucurie mai mare decât reîntoarcerea pe pâmânt grecesc. Îmi place Grecia, cu tot ce înseamnă ea.

Mult mai puțin cunoscătoare a mitologiei ca alții, admir prezentul Greciei.

Și de fiecare dată când mă reîntorc în această superbă țară mă îndrăgostesc mai mult de ea.