E ușor sau nu a scrie?

În această dimineață mi-am amintit de versurile marelui Mihai Eminescu din Criticilor mei:

“E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

–

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

…

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?”

Mă gândeam, recitindu-le, că uneori, zbaterea pe care o simt, acei altfel de fluturi în stomac sunt fărâme din mintea mea ce se cer exprimate.

Poate sunt cuvinte goale, dar chiar de n-ar fi, au ele oare puterea de a exprima adevărul? Și dacă da, care adevăr? Pentru că adevărul meu nu coincide cu al tău. Sunt atâtea adevăruri câți oameni sunt pe Pământ. Desigur nu vorbim aici de adevărul obiectiv, adevărul științific dovedit și de necontestat atâta vreme cât dovezile îl certifică. Pentru mine, însă, nu există adevăr absolut, căci și adevărul obiectiv uneori poate fi infirmat de noi descoperiri.

Mă răsfăț cu aerul proaspăt de dimineață de după o ploioasă noapte și scriu. Nu scriu versuri, deși am mai făcut-o în trecut.

Scriu pentru a ostoi dorurile ce m-au copleșit în această dimineață, dorul de mama, dorul de M, dorul ca stare.

Nu scriu în mansarda, pe care uneori mi-aș dori-o pentru a-mi așeza gândurile în ordine în sertare de timp, scriu la un vechi birou, vechi ca mine, ascultându-l pe Maksim Mrvica.

Unii oameni au nevoie de liniște pentru a scrie. Eu am nevoie de melodie, fie ea cântată la un pian, fie de melodia naturii pe care o apreciez atât de mult.

Anii aceștia de pandemie m-au dat peste cap, reducând la minim încrederea mea în umanitate.

Adevărul meu, adevărul lui, asezonate cu atât de multe conspirații, de pur și simplu mă doare mintea.

Poate e de bun augur această nebunie, pentru că văzând o atât de acerbă proliferare a ideilor celor ce contestă tot, ale celor ce mai bine aderă la tot felul de conspirații decât să accepte adevărul obiectiv, mi-am dat seama că eu nu pot fi în acea tabără, tabăra celor ce contestă descoperirile științifice, că eu trebuie, neapărat trebuie, să fiu dincolo.

Fiecare cu adevărul lui, fiecare cu gândurile lui, eu nu contest dreptul nimănui de a crede ce vrea.

Și revin la versuri.

Au sunat din coadă o mulțime de vorbe fără suport, aruncate în media, au sunat și vor suna mereu. Parcă nici nu mai ai ce să critici, căci de ce ai face-o.

Mă afectează pe mine gândurile lor? Nu. Faptele lor? Uneori da. Dar mă strecor printre impolitețuri, vorbe cinice și frivole, cuvinte scrise de-a valma de te-ar apuca plânsul dacă nu te-ar lua râsul. Și astfel supraviețuiesc. Eu și cu mine, în bula mea. Unii zic că nu sunt bune bulele, că trebuie să vedem întregul pentru a înțelege părțile. Eu încerc să văd întregul, dar cine a zis că aș vrea să înțeleg bucățile ce îl compun? La ce mi-ar folosi?

Citeam de curând o carte a Ralucăi Feher  Te iubesc, dar nu pe tine și un citat din carte m-a lovit precum valul de mare, prăbușindu-mă în nisipul mișcător al unei schimbări pe care o așteptam dar nu știam de va veni.

“Speranța nu este decât o dezamăgire amânată.”, spunea ea.

Cum de nu mi-am dat seama până acum?

Atâtea  speranțe deșarte, într-o lume ce își urmează propria agendă. Iar eu nu am decât să o iau așa cum e, fără să sper la mai nimic.

Astfel mă scutesc de o sumedenie de dezamăgiri.

Aud în căști muzica lui Maksim,  simt râsul mamei mele și vorbele M și știu că am această datorie, de a merge până la capătul unei vieți ce își scrie singură povestea.

Povestea vieții este fără învinși și fără învingători.  Și dacă aș putea vedea că realitatea însăși e o iluzie, mi-ar fi poate mai ușor să o accept așa cum e ea.

E ușor a spune multe când nimic nu ai a spune, nu?

Poate.

Dar când inima îți explodează de prea plin, când mintea frământă gânduri mai mult sau mai puțin dorite de tine (ai încercat vreodată să îți controlezi gândurile?), devine dificil, dificil să te expui, ca o carte deschisă, unui univers ce cu siguranță te include, chiar dacă tu ai senzația că e incapabil să te înțeleagă.