În lumea mea fără de lume

Trăiesc în lumea mea fără de lume. Uneori este mult prea multă singurătate acolo, însă cum altfel ar putea fi într-o lume fără lume.

Alteori,  mă cuprind de parfum de viu anotimp,  de cântec de pasăre, de armonia culorilor.
Yesterday when I was young simțeam primăvara în curtea bunicilor. Astăzi doar în amintire regăsesc acel sentiment.

Ieri, în acel ieri din prezent, am fost în parc, în parcul unui oras în care nu am avut plăcute experiențe. Dar asta s-a întâmplat cândva, în altă viață parcă și nu e vina orașului. Cum ar putea fi?

În lumea mea fără de lume, orașul mi se relevă în toată splendoarea lui, neafectat de mondene bârfe, de răutăți gratuite, de singuratati.

Uneori se întâmplă să îmi port pașii în lumea mea cu lume, o lume din care nu fac parte și niciodată nu voi face. Poate e doar afurisitul acela de ego ce mă face să simt asta, poate timiditatea mea așa cum Eckhart Tolle spune vorbind despre anxietăți și timiditate, e doar un alt fel de ego ce mă face să mă simt fie inferioară celorlați pe care nu îi pot atinge, fie superioară, intangibilă lor.  Însă nu e chiar așa. Pur și simplu mă regăsesc mult mai bine în lumea mea fără lume decât în agitația cotidiană. 

Nu mai scrie îmi spune mintea, obosită de atâta gândit, pentru ca apoi cuvintele să curgă, râuri nesfârșite de dor neînțeles, o chemare a ceva nedefinit, ceva ce mă acaparează uneori pe de-a întregul.

Primăvara mă face să renasc precum natura după fiecare iarnă. Sunt mai vie ca niciodată, mai tânără cu fiecare an care mă îmbătrânește. În lumea mea fără lume, primăvara mă ia de mână să călătorim împreună printre copacii înfloriți. Se simte doar vibrația eternității din fiecare petală. 

Yesterday when I was young… credeam că tot ce îmi doresc este să scriu, să fiu o deschisă carte, să trăiesc prin cuvânt. Astăzi știu că nu e posibil. 

Pansament pentru neliniște îmi este cuvântul și el m-a ajutat să depășesc momente crunte. Acum știu că a mea carte nu se va deschide niciodată. Va rămâne ferecată printre gânduri niciodată înțelese.

Însă în lumea mea fără de lume, e atât de multă bucurie încât, până la urmă, cuvântul nici măcar nu mai are importanță. El dă întâietate simțirii autentice, nedisimulate.

Așa a fost să fie zice gândul meu, așa a vrut Dumnezeu zice gândul credinciosului, în timp ce Universul se extinde nepăsător ca o pelerină în bătaia vântului, pierind mai apoi poate doar pentru ca alte Universuri să se nască. 

Trăiesc în lumea mea fără de lume, în prezenta secundă, acea secundă ce durează cât  întreagă mea viață, pentru ca apoi să continue să existe fără mine pentru eternitate.  Secunde, timp, concepte, definiri a ceva ce nu putem defini cu adevărat.

Trăiesc și pentru întâia oară în întreaga mea existență nu simt nevoia de confirmare. Trăiesc și atât. Sunt o simplă particulă,  praf de stele, un univers întreg adunat într-o invizibilă absentă,  prezență.