Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

“Eul detestabil”

Paler

“Căci omul începe, nu-i așa? prin a fi un sistem anarhic de speranțe și sfârșește prin a deveni un sistem organizat de amintiri””

Octavian Paler-Eul detestabil

Aș spune că uneori este nevoie de o moarte ca sa recunoaștem valoarea unui om.

Câtă vreme se afla lângă noi, câtă vreme îl vedem zi de zi pe străzi sau in piese de teatru, cât ii citim cărțile dar in același timp îl putem analiza pe ecrane mate de televizoare sau când îl auzim cântând criticând-i poate apariția, fără să ii mai sesizam atât de impresionanta voce, ni se pare firesc ca acest om este frumos sau interesant, bun sau extrem de talentat.

De abia după ce moartea nemiloasa ii ia cu ea, făcând-ne rânjind cu mana, când absența devine definitivă începem să ne mirăm de cât de deosebiți au putut fi acești oameni cărora înainte nu le acordaserăm cuvenita atenție. Ni se întâmplă mereu atât de des încât ni se pare aproape firesc.

Când l-am citit pentru întâia dată pe Octavian Paler nu a fost după moartea lui așa cum mi s-a întâmplat când am ascultat muzica celor ce s-au dus sau când am văzut filmele dragilor actori plecați dintre noi prea devreme.

Si deși i-am cumpărat cartea de abia după ce n-a mai fost, la dorința mamei mele dragi, nu acela a fost momentul in care i-am si deschis cartea spre a-i citi rândurile.

Însă când am făcut-o, doi ani mai târziu, în moment de nesfârșită tristețe, la timp de durere și de boală am simțit că dragostea mea pentru omul care fizic nu mai era, dar al cărui spirit dăinuia peste timp, va fi pentru totdeauna, pentru acel scurt totdeauna cât va fi să cuprindă viată mea.

Obsedant am scris despre acest om în postările mele citând-l și nu pentru a mă arăta erudita, ci pentru că vorbele lui, bucăți de suflet șlefuite, așezate într-o cascadă de cuvinte capabile să fascineze mintea așa cum irezistibile peisaje subjugă privirea s-au cernut peste tot ceea ce eram înainte, preschimbându-mă in ceea ce sunt astăzi.

Ai zice ca oamenii nu se schimba și așa este, în ansamblul ei, ființa umana poate ca își perpetuează calități si defecte dinspre azi spre mâine, însă atunci când mirajul cuvântului îl atinge este imposibil să rămână același în străfundul ființei sale.

De aceea nu o dată am spus că îmi plac mulți scriitori, dar că pe Octavian Paler îl iubesc.

Am citit fiecare carte scrisă de omul sufletului meu ca pentru mine și rând cu rând, cuvânt cu cuvânt, de la mitologia descrisă de el cu atât de mult patos și cu atât de multă cunoaștere și până la autoportretul pe care și l-a făcut printre rânduri, de la autobiografie, până la jurnale de călătorie, de la cărți ce descriu prezent și trecut și până la cărți scrise în halucinante parabole, totul m-a fascinat.

L-am citit pe Paler în nopți de insomnie sau la ceas de zi, în bucurie și în cumplită nefericire, pe mal de mare și în vârf de munte, în mașină când drumurile păreau să nu se sfârșească niciodată, l-am citit și recitit mereu în singurătate și în mulțime și citindu-l am avut senzația ca îl simt încrustat in filele vieții mele spirituale ca făcând parte din ea dintotdeauna.

“Eul detestabil” cartea pe care o citesc acum mi-a deschis ochii spre pictură și mi-a dăruit ceea ce caut eu așa cum fiecare carte a lui Paler a făcut-o în felul ei.

Mi-a dat voie sa pătrund în viața celor mai mari pictori, o viață văzută însă prin prisma minții autorului.

Și dintr-o dată pictura a căpătat altă culoare, dintr-o dată a devenit mai interesantă ca înainte. Pentru că pur și simplu totul devine deosebit în aceasta carte.

Fiecare capitol prezintă un pictor prin intermediul unui autoportret al său, de parcă autoportretul ar fi însăși oglinda sufletului pictorului prin care se reflecta întreaga viată a sa, opera sa, modul în care este posibil ca acesta să fi perceput tainele propriei putințe sau neputințe, ale propriei finitudini care însă s-a transformat in nemurire.

Citind cartea am avut senzația că dintr-o dată totul, muzeele vizitate, pictura pe care am avut șansa să o văd in trecerea anilor mi-au devenit mai de înțeles, ca mi s-a dăruit capacitatea de a pătrunde dincolo de o pânza pictată fie ea simplă sau de o inestimabilă valoare.

Fără sa vreau, mi-am dorit ca atunci când pașii mă vor mai purta pe culoarele minunatelor muzee Luvru, Albertina, D’Orsay sau Leopold să pot să o fac cu cartea omului Paler în mână și să am timp pentru a-mi confecționa din istorie și fascinație neprețuite amintiri.

Însă dincolo de plăcerea de a citi pe care mi-o trezește cartea scrisă de Octavian Paler știu ca nu îmi stă în putința să descriu cu adevărat opera acestuia pentru ca pur si simplu aceasta nu se poate descrie, nu se poate discuta sau analiza ci doar se simte, se respira, se iubește, se trăiește.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal