Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

“Eul detestabil”

Paler

“Caci omul începe, nu-i așa? prin a fi un sistem anarhic de speranțe si sfârșește prin a deveni un sistem organizat de amintiri””

Octavian Paler-Eul detestabil

As spune ca uneori este nevoie de o moarte ca sa recunoaștem valoarea unui om.

Câtă vreme se afla lângă noi, câtă vreme îl vedem zi de zi pe străzi sau in piese de teatru, cat ii citim cărțile dar in același timp îl putem analiza pe ecrane mate de televizoare sau când îl auzim cântând criticând-i poate apariția, fără sa ii mai sesizam atât de impresionanta voce, ni se pare firesc ca acest om este frumos sau interesant, bun sau extrem de talentat.

De abia după ce moartea nemiloasa ii ia cu ea, făcând-ne rânjind cu mana, când absenta devine definitiva începem sa ne miram de cat de deosebiți au putut fi acești oameni cărora înainte nu le acordaserăm cuvenita atenție. Ni se întâmpla mereu atât de des încât ni se pare aproape firesc…

Când l-am citit pentru întâia data pe Octavian Paler nu a fost după moartea lui așa cum mi s-a întâmplat când am ascultat muzica celor ce s-au dus sau când am văzut filmele dragilor actori plecați dintre noi prea devreme.

Si deși i-am cumpărat cartea de abia după ce n-a mai fost, la dorința mamei mele dragi, nu acela a fost momentul in care i-am si deschis cartea spre a-i citi rândurile.

Însă când am făcut-o, doi ani mai târziu, in moment de nesfârșita tristețe, la timp de durere si de boala am simțit ca dragostea mea pentru omul care fizic nu mai era, dar al cărui spirit dăinuia peste timp, va fi pentru totdeauna, pentru acel scurt totdeauna cat va fi sa cuprindă viată mea.

Obsedant am scris despre acest om in posturile mele citând-l si nu pentru a mă arata erudita, ci pentru ca vorbele lui, bucăți de suflet șlefuite așezate într-o cascada de cuvinte capabile sa fascineze mintea așa cum irezistibile peisajele subjuga privirea s-au cernut peste tot ceea ce eram înainte, preschimbându-mă in ceea ce sunt astăzi.

Ai zice ca oamenii nu se schimba si așa este, in ansamblul ei ființa umana poate ca își perpetuează calități si defecte dinspre azi spre mâine, însă atunci când mirajul cuvântului îl atinge este imposibil sa rămână același in străfundul sufletului sau.

De aceea nu o data am spus ca îmi plac mulți scriitori dar ca pe Octavian Paler îl iubesc.

Am citit fiecare carte scrisa de omul sufletului meu ca pentru mine si rând cu rând, cuvânt cu cuvânt, de la mitologia descrisa de el cu atât de mult patos si cu atât de multa cunoaștere si pana la autoportretul pe care si l-a făcut printre rânduri, de la autobiografie, pana la jurnale de călătorie, de la cărți ce descriu prezent si trecut si pana la cărți scrise in halucinante parabole, totul m-a fascinat.

L-am citit pe Paler in nopți de insomnie sau la ceas de zi, in bucurie si in cumplita nefericire, pe mal de mare si in vârf de munte, in mașina când drumurile păreau sa nu se sfârșească niciodată, l-am citit si recitit mereu in singurătate si in mulțime si citindu-l am avut senzația ca îl simt incrustat in filele vieții mele spirituale ca făcând parte din ea dintotdeauna.

“Eul detestabil” cartea pe care o citesc acum mi-a deschis ochii spre pictura si mi-a dăruit ceea ce caut eu așa cum fiecare carte a lui Paler a făcut-o in felul ei.

Mi-a dat voie sa pătrund in viată celor mai mari pictori, o viată văzută însă prin prisma mintii autorului. Si dintr-o data pictura a căpătat alta culoare, dintr-o data a devenit parca mai interesanta decât era înainte. Pentru ca pur si simplu totul devine deosebit in aceasta carte.

Fiecare capitol prezinta un pictor prin intermediul unui autoportret al sau, de parca autoportretul ar fi însăși oglinda sufletului pictorului prin care se reflecta întreaga viată a sa, opera sa, modul in care este posibil ca acesta sa fi perceput tainele propriei putințe sau neputințe, ale propriei finitudini care însă s-a transformat in nemurire.

Si citind-o am avut senzația ca dintr-o data, totul, muzeele vizitate, pictura pe care am avut șansa sa o vad in trecerea anilor mi-au devenit mai de înțeles, ca mi s-a dăruit capacitatea de a pătrunde dincolo de o pânza pictata fie ea si de o inestimabila valoare.

Fără sa vreau, mi-am dorit ca atunci când pașii mă vor mai purta pe culoarele minunatelor muzee Luvru, Albertina, D’Orsay sau Leopold sa pot sa o fac cu cartea omului Paler in mana si sa am timp pentru a-mi confecționa din istorie si fascinație neprețuite amintiri.

Însă dincolo de plăcerea de a citi pe care mi-o trezește cartea scrisa de Paler știu ca nu îmi sta in putința sa descriu cu adevărat opera acestuia pentru ca pur si simplu aceasta nu se poate descrie, nu se poate discuta sau analiza ci doar se simte, se respira, se iubește, se trăiește.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share