Jurnal de carantină-Stare
May 14, 2020
M-am trezit astăzi dimineață cu o stare de spirit atât de pozitivă încât am simțit nevoia să o strig în cuvinte pe toate portativele existenței.
Am ascultat Voltaj, în drum spre serviciu, cu Si ce? dându-mi seama că, de fapt, exact ca în acele versuri e și în viață, ne ridicăm din durere, înconjurați fiind de prieteni, indiferent dacă ne sunt prieteni oameni, animale, cărți sau natură.
Ne ridicăm, fără să ne mai pese de externele condiții, și zâmbim existenței cu o fericire cum alta nu e.
Natura, cântul pasărilor, iubirea neconditionată în nici un fel a necuvântătoarelor, totul, totul concură la fericirea noastră.
Și e deplină, pură, adevarată, nealterată de nimic si de nimeni.
Nici nu mai contează dacă durează o secundă sau o eternitate.
Îi mulțumesc universului până și pentru acest blestemat mic de virus.
Pentru că m-a învățat atât de multe lucruri în aceasta perioadă, îi sunt recunoscătoare.
Dar nu știam toate acestea?
Ba da, dar le țineam cumva în subsidiar, iar acum au țâșnit afară, în prim plan, ca o explozie de iluminare.
Simțeam nevoia să scriu, să scriu lumii că azi am venit dansând la muncă.
Și închei acum cu o vorbă spusă adesea de copilul meu, pe care îl iubesc mai presus de orice în lume, atunci când vrea să concluzioneze ceva:
Atât.
Atât de simplu, nu?
