Chania-Creta

Chania este locul în care se scriu povești de viață, unde marea se zbate dezlănțuită pentru ca apoi să te privească cu albastrul ei ochi, liniștită, torcând cuminte și spălând țărmul cu sărata sa apă.

Pentru mine Chania este un vis împlinit. Nu credeam că voi călători cu avionul vreodată și totuși am făcut-o. Mi-am adunat tot curajul posibil și am aterizat pe insula Creta, la mijloc de septembrie, în amurg.

La hotel am ajuns doar pe seara, cu micuța mașină închiriată, cu care soțul meu nu s-a înțeles din prima prea bine, dar care, până la urmă, ne-a devenit prietenă de nădejde, purtându-ne pe drumurile întortocheate ale orășelelor grecești sau pe cele din piscuri de munte. Pe mare am ascultat-o mai mult decât am privit-o în acea seara, pentru ca apoi să mă bucur de frumusețea ei în fiecare zi din acest minunat periplu.

În Grecia am fost de peste 20 de ori, iubindu-i oamenii și locurile, peste măsură. Am fost la mare și în pisc de munte, am fost pretutindeni.

Creta însă are ceva aparte, ce nu se poate descrie în cuvinte, pentru că se simte mai mult decât se poate explica. E altfel decât celelalte insule, e prietenoasă și caldă cu oameni veniți din toate colțurile lumii să îi admire peisajele și să îi asculte povestea.

E o insulă mare ( are o linie de coastă de 1040 km, o lungime de 225 km și o lățime de 60 km, fiind o insulă muntoasă) și ai nevoie de mult timp să o vizitezi. Nu îți imagina că o poți parcurge pe toată la o primă vizită. Poate mai bine e să îți planifici mai multe călătorii în diverse locuri, pentru a putea pe îndelete să îi admiri frumusețea.

Chania este un oraș superb cu influențe venețiene, dar și musulmane, așa că poți admira clădiri construite în diverse stiluri și poți păși pe îngustele sale străduțe ce te vor face să te simți ca în Veneția.

De asemenea Farul din Chania, te îndeamnă nu doar să încerci să îi înțelegi istoria, dar și să îl imortalizezi în imagini, pentru a putea reveni la el, mereu cu privirea, chiar și atunci când ești la mii de kilometri distanță.

Farul a fost construit de venetieni, fiind plasat printre cele mai renumite 21 de faruri din lume. El este considerat un punct de reper al orașului, având o înălțime de 21 de metri, lumina lui fiind situata la 26 de metri deasupra nivelului marii.

Am vizitat mormintele celor 2 mari politicieni ai Greciei Eleftherios Venizelos și fiul, Sophocles Venizelos. Am fost impresionată de parcul cu copaci înalți de acolo și de splendida panoramă asupra orașului.

Am vizitat renumitele plaje Falasarna și Elafonisi și traseul prin vârf de munte până la plaja Elafonisi mi s-a părut spectaculos.

Am fost la Stavros unde s-au filmat scene din Zorba Grecul și parcă am auzit acordurile acelei melodii Sirtaky.

Am petrecut momente de neuitat în diverse locuri de pe insulă.

Și dacă am admirat acele locuri renumite, de simțit extraordinar m-am simțit într-un loc al cărui nume nu îl rețin acum, pe o plajă liniștită, unde pe apa mării își făcea veacul un stol de pescăruși și unde liniștea m-a luat în brațele ei și m-a strâns într-o îmbrățișare capabilă să îmi vindece durerile, să îmi ostoiască dorurile și să mă facă să uit pierderi definitive și de neînlocuit.

Acolo, în liniștea unui peisaj ce mi s-a întipărit în minte, am povestit la o cafea grecească cu o grecoaică zâmbitoare și am mâncat cea mai bună salată cretană. Am lăcrimat când am vazut iubirea dintre ea și fiica sa și am tânjit după o astfel de apropiere.

Am plecat spre Creta cu inima frântă de durere, de durerea pierderii ființei iubite care mi-a fost mai mult decât prietenă, am plecat sfârșită de ce am aflat despre oameni pe care îi iubesc cu toată ființa mea, dar care au făcut alegeri ce frâng, am plecat incapabilă să îmi mai controlez trupul ce se războia cu mine necontenit.

Am revenit împăcată, împăcată cu evenimente pe care de cele mai multe ori nu le putem controla, împăcată cu gândul că am făcut tot ce e omenește posibil adesea, chiar dacă rezultatele s-au răzbunat pe strădaniile mele, mutilându-mă. Am revenit alt om, cu speranța renăscută și cu gândul că va fi bine.

Sunt atât de multe de povestit despre Chania, despre Creta, că mi-ar lua ore să fac ordine în sertarele minții mele și să extrag de acolo amintiri. Chania este despre iubire, despre iubire de oameni, dar și de animăluțe, căci cretanii iubesc pisicile și am văzut în foarte multe locuri boluri cu hrană și apă puse pe stradă pentru prietenii necuvântători. Chania este despre acceptare și diversitate, este despre oameni de pretudinteni ce se amestecă pe îngustele străduțe, este despre împăcare cu sine și cu universul din care facem parte.

Despre unele lucruri se poate vorbi, despre altele se șoptește, iar altele se simt doar.

Pot spune că am trăit în câteva zile cu intensitatea câtorva vieți.

Și dacă anul trecut, pe străzile renumite ale Coastei de Azur, am simțit adesea că mă zdrobesc de stânci reale și imaginare, chiar în siguranța propriei mașini, neregăsindu-mă deloc, nici în peisaj de vis, în aceste zile în Chania, viața mea a prins culoare, devenind ireal de frumoasă. Poate sunt eu construită să iubesc un anumit fel de locuri, poate am nevoie primordială de liniștea pe care doar anumite peisaje ți-o pot da, cine poate ști.

Voi reveni, fie și în gând, pe acele meleaguri, ori de câte ori voi avea nevoie de regăsire.

Căci pentru mine Chania a însemnat înainte de toate, regăsire.