Cugetări

În meditație, privim gândurile cu detașare și le lăsăm să plece ca pe niște nori pe cer. Uneori o facem cu ușurință, alteori nu. Acest articol, intitulat Cugetări, a apărut din nevoia de puncta unele dintre cele mai persistente gânduri ale mele despre grele momente și cum să ieși din ele.

Cred că am dezvoltat o obsesie pentru versurile lui Blaga:

“Păduri ce-ar fi putut să fie

Și niciodată nu vor fi.”

Risipei se dedă florarul – Lucian Blaga

Obișnuim să ne imaginăm falnice păduri, doar pentru a realiza că uneori pădurile din mintea noastră nu se vor transforma niciodată în realitate. Înțelegem că am dus visul prea departe și că oricât de grijuliu am plantat sămânța sau am îngrijit vlăstarul, unele păduri nu vor ajunge niciodată să fie falnice. Se întâmplă când acei paraziți ce infestează tot, le atacă și pe ele. La început încercăm să scăpăm de infestatori. Dacă nu putem, privim neputincioși cum copacii se ofilesc, pe zi ce trece, sub otrava paraziților. Cu regret, realizăm că niciodată nu putem schimba ce este de neschimbat și atunci recurgem la acceptare, acea acceptare ce ne poate aduce liniște.

Când joci la bursă, câștigi sau pierzi. Investești o sumă de bani care poate să îți aducă profit material, dar poți și să pierzi tot. La fel este și când crești copii. Investești extrem de multe sentimente și resurse și există șansă să ai profit emoțional sau să îți pierzi până și liniștea.

Unele păpădii sunt capabile să treacă prin asfalt, croindu-și drum către lumină, prin adversități. Pe lume sunt, însă, păpădii și păpădii. La fel e și la oameni. Unii oameni își croiesc drum, prin adversități, spre lumină, alții trăiesc în lumină și caută să o transforme, cu obstinență, în întuneric.

Scriam cândva despre acceptarea a ce este de neacceptat. Pentru mine de neacceptat este minciuna. Cred că tocmai pentru că detest minciuna cu toată puterea minții mele, cu fiecare fibră a ființei, destinul m-a învățat să o accept ca pe o parte din viață și să înțeleg că din acest tot face parte și ea. Cu mult prea multă durere am învățat că, așa cum nu poți schimba pe nimeni, nu ai cum să schimbi nici alegerile celor ce mint. Înțeleg acum că ei au alte valori decât mine, valori care nu includ respectul față de persoana pe care o mint. Îi pot asculta zâmbind, fără furie, detasându-mă, liberă de neadevăr.

Se spune că cei mici învață prin puterea exemplului. Oricât aș vrea să fie adevărat, cred că, în ciuda exemplului pozitiv primit, unii oameni aleg să fie un contraexemplu.

Când cineva încearcă să te manipuleze prin vină, jucându-se cu realitatea ta și acuzându-te de fapte necomise, nu te lăsa prins în joc. Amintește-ți, permanent, că întotdeauna hoțul strigă hoțul.

Unii oameni sunt făcuți să încalce toate regulile. Nu poți schimba asta, pentru că, repet, ei au alte valori decât tine. Poți doar să pui o linie de demarcație clara între tine și ei. Să ieși din bula lor existențială și să îi privești ca un observator.

Dacă ai în apropierea ta o persoană la care când te gândești, nu poți decât să te întrebi- oare în ce fel mă va mai răni, ține minte că e vina ta că te lași afectată de acțiunile acelei persoane. Ești, cel mai probabil într-o relație de tip trauma bonding cu persoana și oricât de greu ar părea, alegerea cu privire la modul în care te raportezi la relație și la persoană este numai la tine.

Permite-ți să treci prin stadiile durerii universale pentru ca să te vindeci nu doar de pierderea ireversibilă a unei persoane dragi, dar și de pierderea unei relații pe care ți-ai imaginat-o într-un fel și care nu are cum să fie în acel fel, niciodată.

Orice om greșește. Iartă-te! Alegerile altora nu vor fi niciodată cauzate de greșelile tale.

Sunt multe de spus și, așa cum scriu în jurnal în fiecare zi, probabil că voi mai adăuga cugetări la acest articol.

În negura vremurilor, întru acceptare, pentru mine scrisul este și mereu va fi salvare.

Imagini din biblioteca proprie, Unsplash și autor necunoscut