Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Profesoara

După o noapte de insomnie, gândurile mi s-au așezat mai ordonate în sertarele minții.

Sunt copleșită de amintiri, ca de iubire și zâmbesc dimineții parcă mai odihnită ca niciodată.

Îmi încep ziua, nu făcând planuri peste planuri, ci deschizând sertarele de unde gândurile se transformă în fapte în timp ce amintirile iau forma unei voluptoase chemări.

Eram în bancă, iar ea mă privea cu căldură reținută.

Uneori luam note mari, alteori ba, ca dovadă, păstrată peste timp, stând carnetul de note.

Era un templu de corectitudine, pentru ea moralitatea și etica stând la loc de cinste și niciodată nefăcând rabat de la ele.

A rămas în amintirea celor cărora le-a îndrumat pașii drept un model de urmat, sunt convinsă de acest fapt, chiar dacă eu nu pot fi perfect obiectivă.

Pășea apăsat și vorba îi era caldă, dar răspicată.

Mergea până în pânzele albe pentru dreptatea ei, fără însă a-i fi teamă să își recunoască vina sau greșelile.

Partener extrem de plăcut de discuții era, dar și temut, căci nu oricine îi putea ține piept.

Nu umilea pe nimeni, dar privirea ei spunea totul atunci când interlocutorul bătea câmpii.

Eram în curtea școlii și mă privea de sus de la geamul liceului. Se supăra când nu zâmbeam, căci pentru ea zâmbetul era profesiune de credință. Nu exista zi să nu zâmbească indiferent de suferință.

A dăruit cunoaștere necondiționat și a fost apreciată pentru asta, a dăruit zâmbet necondiționat și răsplata i-a fost mai presus de durere, a dăruit iubire iar cei ce au știut-o înțelege au iubit-o cu toată forța pe care numai dragostea o poate da.

Au trecut ani de la plecarea ei și știu că, probabil, ceea ce a făptuit nu va mai conta peste mii de ani așa cum ce au făptuit aproape toți nu va mai conta, însă eu vreau să îi păstrez memoria vie pentru atât cât este posibil pentru că fapta ei a contat cu adevărat, pentru că ce a realizat ea este memorabil.

Memorabil nu înseamnă neapărat a construi edificii sau opere de artă, ci și a oferi necondiționat, a dărui celor din jurul tău posibilitatea de a merge înainte cu capul sus și nu pe genunchi.

Memorabil este a educa, a mătura ignoranța de pe firmamentul existenței și asta a realizat ea cu prisosință.

A scris cărți după care cei ce se îndreaptă spre viitor, cu credința că știința și numai știința le va fi salvare, au învățat și încă mai învață și a reușit să transforme educația însăși într-un fel de poezie cu versuri de cunoaștere.

Era PROFESOARĂ înainte de toate, îmbrățișând această meserie ca pe un om iubit.

Am admirat-o enorm pentru perseverență și pentru lupta ei continuă împotriva nepăsării.

Nu știa să abdice de la perfecțiune, nu știa ce e renunțarea. Era PROFESOARA.

Îmi persistă în amintire, ca o lumină curată și perenă, și nu am nevoie de miracole să o găsesc acolo în mintea mea mereu.

Mi-e dor de ea în fiecare clipă, mi-e dor de privirea ei, de vorba ei, de chipul ei cald și frumos.

Închid pentru o clipă sertarele minții și caut să realizez ce mi-am propus.

Caut să o aduc aici în prezent pe cea care mi-a fost PROFESOARĂ.

Nu am de gând să o las să plece prea curând. Va rămâne vie în amintire pe ecrane de iubire pentru că ea:

Era și-n amintiri mereu va fi PROFESOARA!

Este și mereu va fi MAMA!

 

 

 

 

 

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share